Pulp Snacks 1st log. Guerrilla Camp 2 – un roller coaster de emoții.

Hello,
Daca tot vei citi acest jurnal, permite-mi să ne prezint.

Pulp Snacks Fruits & Veggies Reborn este despre snackuri în care fructele și legumele capătă o nouă viață și devin ingredientul principal în ceea ce facem, adică chipsuri, crackers, granola și sweet bars.

Mai exact, folosim de la producătorii de sucuri naturale, fructe si legume ce au fost stoarse prin presare la rece. Astfel salvăm jumătatea mai bună a fructelor și legumelor și o transformăm în snackuri 100% naturale, sănătoase și gustoase.
Pulp Snacks Fruits & Veggies Reborn înseamnă un mod mai etic și actual de a privi și a folosi resursele pentru a face un produs alimentar.

Pentru tine înseamnă mult gust și beneficii nutritive în niște produse care nu sunt neapărat recunoscute pentru aceste calități. În același timp vei regăsi și ce îndrăgești la snackuri: sunt crocante, rapide și comode.

Guerrilla Camp 2 este primul obiectiv îndeplinit pentru proiectul Pulp Snacks Fruits & Veggies Reborn dar și un obiectiv foarte important la nivel personal pentru cei implicați.
Este un început plin de noutăți, emoții și speranțe pe care voi încerca să le împărtășesc în acest jurnal.

Eu sunt Cristinoi Alexandru, fondatorul proiectului Pulp Snacks Fruits & Veggies Reborn și voi ține acest jurnal.

Să începem…
Primul apel de la Sorin – de bucurie, în câteva secunde cred ca i-am afectat auzul cât un concert rock lângă boxe.

Prima intervenție după care prima emisiune live la Radio Guerrilla – doar acestea ar merita un capitol întreg dar vă spun doar … incredibil de fantastic de special și în același timp cât se poate de uman și natural. Totul datorită oamenilor de acolo și ce au reușit să realizeze – abia aștept să revin!
nb. Sorin încă aude foarte bine și m-a iertat sau a uitat de primul apel.

Primele întâlniri cu cei din spatele ideilor ce au ajuns în camp – oameni frumoși pe care îi apreiez pentru tot efortul depus să ajungă aici și cărora le urez succes și energie să realizeze ceea ce și-au propus.

Alinda și Radu – antrenori, antreprenori, profesori, coach, doctori în business – li se potrivesc oricare din acestea sau toate la un loc dar sigur sunt cei mai mari și mai entuziaști susținători a proiectelor din camp. Mulțumim pentru implicare!

La final vreau să îți spun focusul nostru de acum: să aducem produsele cât mai repede și cât mai aproape de tine.
Pulp Snacks Fruits & Veggies Reborn pornește în Guerrilla Camp 2 de la stadiul de idee testată cu succes într-un mediu restrâns. Ca să ajungem la tine avem de acoperit mult teren într-un timp foarte scurt dar o văd ca pe o oportunitate de a te uimi.

Cu bine până la următorul jurnal,
alexandru

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău