Jurnal 2-8 iulie “Am reusit! E real! Se-ntampla!”

Am reușit! E real! Se-ntâmplă! E pe bune! Nu e cale de întors și nici nu ne dorim asta! Entuziasm, frică, un roller coaster de emoții! Am sosit în Camp luni, unde i-am cunoscut și pe ceilalți 13, pe al 14-lea îl știm bine, e de-al nostru, am împărțit momente nemaipomenite împreună, iar eu personal împart un copil cu el :).

Câțiva dintre participanți au deja proiectele pornite. Noi n-avem nimic! Avem 0 experiență în deschiderea unei cafenele babyfriendly, multă experiență în băutul cafelei, încă puțină în creșterea copiilor, entuziasm, determinare și abilități diferite care credem noi că vor ajuta acest proiect să prindă viață! Aaa … și nenumărate întrebări fără răspuns, întrebări care tot apar și răsar și ai impresia că nu o s-o scoți niciodată la capăt.

Dacă ne-ar fi spus cineva că o să fim la radio vreodată în viața asta, am fi râs copios și totuși ne-am fi întrebat care ar fi fost șansele. Și iată-ne deja împrietenindu-ne cu emoțiile și microfoanele în cele 2 “date-uri” pe care le-am avut cu Sorin Badea la Guerrilla Hub și Carla Maria Teaha la Roz.

Întâlnirea cu Sorel Radu ne-a reconfirmat că voința și încrederea în propriile forțe fac ca orice schimbare să fie posibilă, astfel că așteptăm cu mare interes sesiunile individuale de coaching cu el.

Ca o concluzie după prima săptămâna, echipa e faină, toate proiectele sunt mișto, munca va fi multă (ne așteaptă, ironic, alte 9 luni intense), dar credem că este cel mai important pas pe care l-am făcut vreodată după cel de a deveni mame.

Ne puteți susține cu voturile voastre aici.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău