Jurnal de antreprenor #S2- CasseRoll.us

Săptămâna a doua din Guerrilla Camp 2 a fost plăcută, intensă, rapidă, interesantă. CasseRoll.us a mai “crescut” în urma primei întâlniri one on one cu Sorel Radu și a întâlnirii(lor) de grup cu Alinda Bănică (super-antrenorii noștri).

Am de scris, bine că îmi place să scriu.

La întâlnirea din prima săptămână mi-am notat pe un carnețel “25.10.2019- ora 11:00” și “28.10.2019- ora 10:00” plus datele de contact ale celor doi oameni cu care aveam întâlniri. Tânără viitoare antreprenoare organizată (mnoh, mai am de lucrat aici)- eu, Alexa – am “reușit” să:

  • ratez întâlnirea de pe 25.10, dar să particip la cea de pe 01.11 cu două ore mai devreme, tema făcută și notițele la zi (mulțumesc, colegi Guerrilla Camp 2, pentru notițe)
  • ajung cu 30′ mai târziu la întâlnirea de pe 28.10, dar să folosesc eficient timpul rămas, să asimilez informații importante și să îmi pun întrebări
  • scriu Poezia Antreprenorului contemporan la început de drum, seara, din spațiul Mindspace (link aici)
  • însușesc valori importante, cum ar fi punctualitatea, onestitatea, comunicarea, corectitudinea și altele similare, esențiale în business, despre care voi scrie mai jos
  • folosesc cu dependență benefică Google Calendar, ceasul deșteptător, platformă de management al timpului, post-it-uri

La primul one-on-one am umplut două foi de flipchart cu informații pe care este vital să le aflu pentru a avea o afacere de succes. Mulțumesc, Sorel Radu, pe această cale, că mi-ai pus întrebări care să mă facă pe mine să gândesc și să privesc conceptul din altă perspectivă. Voi lăsa și eu o întrebare cititorilor și ascultătorilor în acest articol, la care îmi doresc să primesc cât mai multe răspunsuri.

În urma orelor petrecute la Mindspace, ore folosite pentru a lucra la business plan (cifre- mnoh, am nevoie de multe cifre, iar ce găsesc pe INS și Eurostat nu este suficient; costuri- și deși am avut o notă bună la contabilitate, nu știu ce s-a întâmplat între timp, nu sunt fan al estimărilor acestor costuri cât timp îmi lipsesc niște date; celelalte elemente ale business planului- care mi s-au părut floare la ureche comparându-le cu elementul structura costurilor) am înțeles multe despre mine, despre startup-ul meu și despre viitori mei clienți, colaboratori, investitori.

Revelațiile au apărut în timpul întâlnirii cu Alinda Bănică și invitatul surpriză, Adrian Sibianu. A fost genul de întâlnire care m-a luminat ca ființă umană și m-a trezit la realitate blând și cu încredere. Aici am înțeles că în afaceri (și nu numai) este foarte importantă punctualitatea, cât de concret ești când transmiți o informație și cât de bine ți-ai făcut temele. Și tot la întâlnirea aceasta am înțeles că fiecare om se află în stadiul lui de evoluție și că este în regulă să acorzi timp procesului de însumare și aplicare al cunoștințelor asimilate- progresezi, iar acest lucru este sublim. Și nu se întâmplă de azi pe mâine, ci în timp, iar dacă o faci, înseamnă că e bine.

Binili învinge și acum cred și eu, pentru că cele mai recente luni din viața mea mi-au scos în cale oameni cool- foști colegi de muncă, oameni din camp, oameni din antreprenoriat (comunități facebook, evenimente, programe de incubare/acceleratoare/competiții)- dispuși să mă ajute, să mă susțină, să nu mă lase să “mă pierd”. Îmi asum că eram într-un punct al vieții mele în care eram tristă și îmi atribuiam foarte multă vinovăție, nu înțelegeam ce este în neregulă cu mine și nu știam încotro să o apuc, pentru că aveam senzația că schimbarea este imposibilă, iar eu sunt un om inutil și dificil. Iar acum simt energia pozitivă pe care mi-o transmit alți oameni prin cuvinte, fapte și zâmbete.

Tot datorită acestor oameni, a conștiinței și motivației existente în mine, am remarcat potențialul (tot al meu și ăla). Și motivația. Și că nu este nimic în neregulă, ba chiar că există multe motive pentru care să accept, muncesc și apreciez, chiar dacă poate azi mă împiedic de scuze, iar mâine găsesc soluții la absolut toate problemele pe care le aveam și încep să implementez. Și vina a dispărut, pentru că am înțeles că sunt mai mulți factori care influențează drumul unui om și că nu depinde totul de mine. Am mai învățat și să las loc entuziasmului să se instaleze și să își facă de cap (realist).

Concret: CasseRoll.us are un plan de afaceri complet pe un an (la care voi aduce îmbunătățiri pe parcus) pe 10.11.2019; un MVP pe 26.11.2019 și actele depuse până la Revelion (că tot întreabă oamenii ce faci de Revelion?!– ei bine, eu asta fac, depun acte și respect criterii și termen limită); și o întrebare:

Tu ce îți dorești de la o caserolă pentru mâncare?

 

(în imagine, primul plic uzat de documente a căror greutate depășea capacitatea obiectului confecționat dintr-o hârtie împăturită în chip special)

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău