Mom O’clock. 5-10 februarie. Omul sfinteste locul

De multe ori e mai ușor să faci declarații în scris. Poate că este mai ușor să-ți așterni gândurile pe foaie. Sau poate ne-a fost știrbită această latură în drumul nostru către a deveni adulți serioși de luat în seamă. Și noi nu am ținut cu dinții suficient de tare de ea. Dar o redescoperim, o re-învățăm, pentru noi, pentru cei pe care îi avem alături, pentru copiii noștri.

Dar totuși..s..c..r…i…u..despre oameni, despre noi și cei din jurul nostru, care ne ajută să ne facem ideea realitate. Suntem precum pietrele aduse de apă, dacă ne găsim locul, ne șlefuim unii de alții și rămânem acolo, dacă nu ne potrivim, la următorul val ne risipim. Și cum lucrurile bune să se adune, cele rele să se spele, o să vă povestim despre oamenii care ne dorim să fie mândri de contribuția pe care au adus-o acestui proiect.
 
Vorbim de una pereche de arhitecți. Deci arhitecți, nu designeri! Ca să știți și voi și să luați aminte! Un Vărsător și o Fecioară, un Brunet și un Blond, un iubitor de luat lumea la picior și un pasionat de mașini “turbate”, un casual guy și un fashionista. Nu-i cunoaștem de mult, de aceea cam asta ar fi concluziile despre ei până acum:). Și încă una: ce au în comun, pasiunea pentru design. Și chiar dacă încă zburdă pe câmpiile libertății fără copii, Cătălin Ivanov și Alexandru Niculescu au devenit “părinții estetici” ai cafenelei mom o’clock. Creativi, muncitori, ingenioși și înțelegători față de puținele lucruri care nu se vor întâmpla conform proiectului din motive pur financiare, și nicidecum care țin de design:).
 
Avem în echipă și una bucată Pești, l-aș încadra la pești zburători care tulbură apele atunci când fie pică plinta peste întrerupătoare, fie nu sunt tăiate ramele cum trebuie, sau când există vreun risc să întârziem cu deschiderea cafenelei. Paul Gheorghe,  project manager-ul sau mai bine zis, “implementatorul”. La început părea că vorbește un pic cam mult pentru firea mea:), dar odată începută execuția, a fost ca peștele în apă. Mă rog.. În momente de stres..ca peștele pe uscat, dar e de înțeles când dă cu subsemnatul pentru 8 martie, data de deschidere a cafenelei.
 
Și mai avem una bucată Berbec, pe care îl cunosc de câțiva ani buni și cu care întâmplător, am și creat muza acestuia proiect. El e băiatul cu lițele, ni le înoadă, ni le mută până avem lumina. Îi place să se “murdărească” pe mâini și să-i mai scutească pe alții de treabă. Și nah, își mai bagă nasul și pe la altele că vrea să iasă treaba bine.
 
S-a adunat Apa cu Focul cu Aerul și Pământul pentru mom o’clock.:)
 
Suntem ca pietrele, de data asta am rămas la un loc, ne-am mai șlefuit și ne șlefuim în continuare. Ne cunoaștem cu ocazia asta puterile, trăirile și manifestările, ne descoperim ca profesioniști, dar și ca oameni. Simțim toți o presiune în aer, dar o gestionăm, fiecare cum știe mai bine și totodată rămânem cu “eyes on the ball”: 8 martie!  

Oricât de one man show ai fi, când te apuci de antreprenoriat, fără oameni care să tragă cu tine la aceeași căruță, you’re one man nobody’s show. Mulțumim că aduceți mom o’clock la viață cât noi ne ocupăm de celelalte treburi, grele și multe și ele la număr!

Vote us here!

Like us on facebook!

Website mom o’clock

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău