Demn.ro – Prima zi de Guerrilla Camp 2

Demn.ro și prima zi de Guerrilla Camp 2

În jurul orei 10:40 am urcat în Uber. Aveam de traversat tot Bucureștiul până la MindSpace, în Pipera, iar harta traficului era roșie. Cursa a durat peste o oră, iar șoferul s-a asigurat că nu cobor din mașină până nu îmi explică toate probleme țării – haha. Probabil a fost mai bine așa. Cine știe ce gânduri îmi făceam dacă în acea oră stăteam și mă gândeam doar la Guerrilla Camp.  Am ajuns în timp util la MindSpace și am pornit în căutarea locului de întâlnire. Lumea a fost amabilă și deja simțeam că sunt în locul potrivit.

Am găsit sala de întâlnire destul de repede. Am fost primul dintre concurenții care a ajuns, iar în sală ne aștepta Sorel Radu (unul dintre cei doi antrenori Guerrilla Camp). Ne-am strâns mâna, am schimbat două vorbe și m-am așezat cuminte la masă, așteptându-i nerăbdător și pe viitorii colegi de Camp să sosească. La scurt timp, a sosit și Alinda Bănică (antrenor Guerrilla Camp) și pot să spun că de la primul contact cu cei doi antrenori, am simțit că suntem pe mâini bune. Oameni tare faini cu o atitudine prietenoasă, dar direcți în același timp, și mai ales curioși să ne cunoască pe fiecare în parte. La întâlnire ni s-au alăturat și trei reprezentanți din partea BT. La fel, oameni faini, dezinvolți și nerăbdători să ne asculte ideile de business.

Într-un final, a ajuns aproape toată lumea și prima sesiune de coaching a început. Ne-am prezentat fiecare pe rând ideile. Am încercat să fiu atent la ideile prezentate de colegii mei, dar bineînțeles că mintea îmi fugea la ce urma să spun eu. În cele din urmă am reușit să fiu atent și la ideile celorlalți, și partea frumoasă este că fiecare am intrat în Guerrilla Camp cu o idee de afacere care se aplică în domenii diferite. Există diversitate și sunt sigur că avem ce învăța unii de la ceilalți din această experiență. Eu am prezentat ideea la care lucrez împreună cu Alex, Demn.ro – Platformă online de recrutare și comunitate HoReCa, dedicată angajatorilor și profesioniștilor din domeniul ospitalității.

Mă uitam în jurul meu și era bine, eram în siguranță. În cele 3 ore petrecute în Camp, România a devenit țara lui “se poate”, România funcționa.

Nu am apucat să interacționăm prea mult între noi, dar timp este, Guerrilla Camp abia a început.

Succes tuturor!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău