Demn.ro – Jurnal săptămânal #2

Salut!

Înainte să încep să scriu acest jurnal, aveam impresia că nu am făcut prea multe în săptămâna ce a trecut. Dar mi-am făcut ordine în gânduri și am realizat că într-adevăr nu sunt multe, dar sunt pași foarte importanți făcuți pentru business-ul nostru.

Și să intrăm în subiect:

Am creat contul de Instagram și te invităm să ne urmărești pe demn.ro  sau pe facebook aici.

Joi seara am dat o fugă la Cluj unde cei de la Londoner au organizat o “adunare” a oamenilor implicați în industria HoReCa, din Cluj-Napoca. Normal că s-a tranformat repede într-un party de zile mari, dar am reușit să stau de vorbă cu experți de bar și barmani cu experiență, stabilind contacte noi și potențiale parteneriate pe viitor.

Ieri am reușit să mă întâlnesc cu un avocat care ne va ajuta să punem cap la cap actele pentru înființarea firmei.

Împreună cu colegul meu, Alex, am stabilit sediul firmei. Ne tenta să apelăm la o firmă de avocatură care să ne pună ei la dispoziție spațiul, dar făcând un calcul, ne-am dat seama că nu este rentabil pentru început și mai ales că în Cluj prețurile sunt duble față de București.

Am definitivat lista codurilor CAEN, respectiv activitatea principală. Atât de complicată mi-i se părea partea asta cu alegerea codurilor CAEN, dar normal că este simplu, defapt. 😛

Și nu în ultimul rând, lucrăm la tot ce înseamnă conținut pe profilul de barman (descrieri, note informative, sfaturi pentru utilizatori, denumiri ș.a.) și cel mai probabil mâine este gata.

Până la următoarea poveste, vă dorim o săptămână minunată!

Echipa Demn.ro

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău