Afront către 2019

Că tot e perioada sărbătorilor, era inevitabilă o discuţie în familie legată de educaţie, de viitor și în special de facultatea la care am decis să merg: The Entrepreneurship Academy. Simt să scriu despre această discuţie și mai ales despre emoţiile pe care mi le-a provocat pentru că mă izbesc în fiecare an cumva de acest mare subiect: EDUCAȚIA. Și pe bună dreptate pentru că este unul dintre cele mai sensibile subiecte în România pe lângă sănătate și politică.

Nici nu ştiu cu ce să încep…În primul rând ar fi că tata încă nu consideră facultatea mea o facultate adevărată (pe motivul că nu îmi oferă nicio “bază”). Am tot încercat să îi spun că în ultimele patru luni de când am început facultatea am învăţat și am pus în practică mai multe lucruri decât cele pe care le-am învăţat în toți anii de scoală. Și ce mi se pare cel mai amuzant este că el este profesor la Politehnică și îmi povesteşte destul de des de studenţii lui care nu își dau deloc interesul, care vin doar pentru diplomă la facultate etc. Mă gândesc că asta ar trebui cumva să ne ridice un semn de întrebare. Amândoi dăm vina pe sistem și mă bucur că măcar aici suntem de aceeași părere.

Diferenţa majoră dintre perspectivele noastre este PROCESUL. Prin proces mă refer la treptele pe care un tânăr ar trebui să le urce astfel încât să aibă un viitor fericit, să zic așa. Tata vede antreprenoriatul, spre exemplu, ca fiind ceva ce faci după ce ai o bază într-un anumit domeniu, nu ceva cu care începi. Bineînţeles, nu toți avem înclinaţie spre antreprenoriat. Nu spun că toată lumea trebuie să fie antreprenor, spun că toată lumea ar trebui să își vadă propria viață ca pe o afacere. Nu așa este până la urmă? Fiecare avem un ţel în viață (mai mult sau mai puţin conturat) sau mai bine zis o misiune. Fiecare avem o imagine a vieţii noastre ideale sau mai bine zis o viziune și cel mai important – fiecare avem propriul set de valori care ne defineşte și ne diferenţiază. Dacă este să privim astfel lucrurile cred că viața noastă seamănă extrem de mult cu o afacere.

Am observat că începând cu clasele gimnaziale, în special cu clasa a VIII-a, există o rătăcire foarte des întâlnită în rândul tinerilor declanşată de întrebarea: “Ce vrei să te faci când vei fi mare?”. De pe atunci m-a obsedat această rătăcire și cauzele ei. Răspunsul a venit cât se poate de întâmplător, uitându-mă la un TED Talk, care apropo este cel mai vizionat TED Talk din istorie: “Sir Ken Robinson – Do schools kill creativity?”. Nu stau să explic aici ce spune Sir Ken Robinson pentru că oricât aș încerca nu cred că o pot face la fel de bine cum o face el. Ce trebuie însă menţionat este faptul că învăţământul trebuie regândit de la 0, trebuie adaptat generaţiei Z și celor care vor urma pentru că o dată cu avansarea exponenţială a tehnologiei meseriile viitorului vor începe să nu mai semene deloc cu cele existente. Sistemul educaţional ar trebui să pregătească tinerii pentru un viitor în care creativitatea, gândirea critică, adaptabilitatea și lucrul în echipă sunt elementare.

În cele şapte luni de până acum din Guerrilla Camp am înţeles cu adevărat ce înseamnă o gândire orientată către viitor și către inovaţie. Fiind înconjurat de oameni care vor să facă o schimbare, să deschidă minţi, să promoveze educaţia și cultura. Am conştientizat că ţara asta mai are o şansă să fie salvată. Schimbarea se întâmplă chiar acum, sub ochii noştri, trebuie doar să privim îndeaproape, să ne unim forţele și să muncim pentru scopul nostru comun: aducerea României la următorul nivel.

Eu fac asta prin TeenTank și sunt mândru, recunoscător și mă înclin atât tinerilor care simt că locul lor este în TeenTank cât și companiilor cu care am lucrat și continuăm să lucrăm, care au avut încredere în noi și care au oferit tinerilor o voce și puterea de a schimba ceva. Numai împreună putem duce România la următorul nivel!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău