Jurnal de coach 1

Orice călătorie are un punct de plecare, un punct de sosire, și drumul dintre cele două puncte.

Ne trezim, apoi facem lucrurile pe care le facem în timpul zilei, iar în final mergem la culcare.

Ne nastem, trăim, murim.

Ne vine o idee, ne inscriem cu ea la Guerrilla Camp, și apoi…. Și apoi ce?!

Și apoi…taa-daaam… apar eu in peisaj. Meet the Coach ☺
Și incep să te-ntreb tot felul de chestii: care e piața adresabila? Ce valoare are? Cine sunt clienții tăi? Care e durerea lor? Care e obiectivul tău de business? Care sunt barierele în calea succesului? Și asa mai departe. Foarte nesuferit personaj ☺ te pune mereu să gândești și să găsesti soluții ☺

Când mi-a vorbit Adrian prima dată de ideea acestui proiect, primul lucru la care m-am gandit a fost oportunitatea uriașă pe care o au antreprenorii de a testa impactul de piață al ideii lor, in timp real, cu publicul Guerrilla. Care … toate femeile din lume, si din toate agentiile, stie că nu e orice fel de target!

Sigur, ca antreprenor cu o idee de business, prima chestie care-ți surâde e calupul de advertising moca.

Dar să ai feedback de la viitorii tăi consumatori, pe măsură ce îți ajustezi produsul, cu viteză pe care ți-o poate da radioul, abia asta mi se pare mie marele atu al Guerrilla Camp! Pentru că in viața obisnuită, faci o ajustare azi, și ințelegi feedback-ul abia peste 6 luni, când s-ar putea sa fie deja prea tarziu, conditiile de piață să se fi schimbat, să fi aparut deja un competitor de care încă nu ai aflat etc.

…Și-apoi m-a întrebat Adrian, “auzi, dar n-ai vrea tu să….?”
Păi sigur măi Adrian, mănânci calule ovăz? Ce coach nu ar vrea să lucreze cu un grup briliant de antreprenori?!
Raspunsul e că nu știu ce coach nu ar vrea, dar sigur eu aș vrea ☺

Pentru că, din punctul meu de vedere, coachingul este o masina care te transportă, pe tine client, din punctul A, in punctul B, doar dacă ai benzină!
Benzina insemnând motivația, dorința, ambiția, perseverența, și toate celelalte calități necesare oricui dorește să obțină succesul.

Ori din acest motiv antreprenorii sunt niste clienți de coaching cu care vrei să lucrezi… deoarece cu ei poți lucra. Pentru că vor!
Vor mai mult, vor să facă, vor să demonstreze, vor să reusească…și sunt dispuși să se pună în mișcare.

Pentru că asa, doar să visezi la succes, fără să pui osul la treabă, confortul la bătaie, si siguranța la risc…ei bine, fără toate astea, nu prea iese. Iar când spun “să pui osul la treabă”, acum vorba asta a intrat așa in vocabular și pare că e echivalentă cu “să-ți miști fundul”, dar nu, e mult mai mult decât să faci dracului ceva! Inseamnă să faci totul, până când durerea trece de piele, prin carne si ajunge până la os, care e ultima ta redută de rezistență…și tu tot nu cedezi și nu te oprești din drumul tău! Ca să poti ajunge la capăt.

Intrebarea lui Adrian a fost punctul de plecare.

Intre timp, proiectul s-a pus pe roate, rotițele au inceput să se invârtă, proiectele au sosit, ascultătorii au votat, si s-au ales cei 15 pentru Romania!
15 antreprenori care și-au luat inima în dinți să construiască ceva în țara lor!
Minunat!
Pentru că ne dorim cu toții o țară mai bună si mai frumoasă. Iar eu cred că o țară mai bună se construiește, în primul rând, cu oameni mai buni.

Iar cei 15 pentru Romania sunt astfel de oameni!
Bravo lor!

Si am venit să ne cunoaștem, intr-o zi de Iulie, pe la-nceput.

Si ca orice inceput, a fost frumos.
Toată lumea pare entuziastă.
Sau mai exact, sentimentele care bântuie prin cameră, la acest început de drum, sunt, cu cuvintele lor, cam asa:

ENTUZIASM
ENERGIE
DÂRZENIE
ÎNVĂȚARE
DETERMINARE
CUNOAȘTERE
DEZVOLTARE
FRICĂ ȘI CURAJ
PROVOCARE
EXPERIMENTARE
EXPLORARE
EXPANDARE
MOTIVARE
MUNCĂ

(îi mulțumesc Zeului care a rostit prin gura cuiva și cuvântul MUNCĂ, chiar daca, vorba lui Ion Iliescu, cu voia dumneavoastra, ultimul pe listă!)

Așadar, invăluiți în aceste haine frumoase, ne-am pus pe povestit și mai ales pe scris despre viitor. Când, cum, de ce, unde și cine, s-au plimbat prin capul nostru colectiv și am început să ne ordonăm gândurile, de si despre business.

Dar așa cum stim, și businessurile de success, ca și cele care esuează, sunt rezultatul deciziilor noastre umane, care trec prin inimă și uneori prin ficatul nostru de antreprenori.

Așa că ne-am făcut și aici un mic control al tăriilor si slăbiciunilor cu care pornim la drum.

După care….

“everyone has a plan until they get punched in the mouth”
Mike Tyson
…după care au început sesiunile individuale de coaching, fireste.

Așa cum se știe, binili învinge, poate și pentru că sesiunile de coaching sunt confidențiale ☺
Deci foarte mult despre conținutul lor, nu prea pot să vă vorbesc.

Dar pot să spun următoarele: să nu generalizezi, Darie! Niciodată! ….ha-ha-ha!
Cum nu pot să detaliez despre fiecare, nu pot să fac altceva decât să generalizez ☺

Așadar, în general, antreprenorii din Camp sunt încrezători în ideile lor. Deși unii mai au și ceva temeri.

Sunt foarte bine organizați. Mai ales înăuntrul Camp-ului.
În rest nu chiar. Adică nu chiar toți. Doar o parte. Cealaltă parte însa….. Și oricum, nu toți in același fel. ☺☺☺
E limpede acum?! ☺

Nu serios, ceva mai multă organizare nu strică. Hai să avem, nene, un plan bine pus la punct, ca să aibă și realitatea ce să ne strice măcar! ☺
Vorba lui Myke! ☺

Chiar nu vreau să spun mai multe despre prima sesiune. Dar am avut inspirația să filmăm câteva impresii fix de la distinșii noștri antreprenori.

O sa găsiți aici filmulețele (curând )

Până data viitoare, spor la treabă!

Sorel Radu, The Coach

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău